Nenorocirea omului este ca nu se poate defini in raport cu ceva, ca el n-are in existenta un punct stabil si un centru de determinare. Oscilatia lui intre viata si spirit, il face sa le piarda si pe acestea si sa devina un nimic care doreste existenta. Animalul acesta indirect doreste spiritul si regreta viata. Omul nu-si poate gasi un echilibru in lume, fiindca echilibrul nu se castiga negand viata, deja traind. Acest nimic ce doreste existenta este rezultatul unei negatii a vietii. De aceea omul are privilegiul de a putea muri oricand, de a renunta la iluzia de viata din el.
Caci, la urma urmei, ce este omul in natura? Nimic in comparatie cu infinitul, tot in comparatie cu neantul, un lucru de mijloc intre nimic si tot. El este infinit de indepartat de ambele extreme; iar fiinta lui nu sta mai aproape de nimicnicia din care este scoasa decat de infinitul in care-i inghitita?
Dar ce sunt prin urmare? Un lucru ce cugeta. Ce este acesta? Unul ce se indoieste, intelege, afirma, neaga, voieste, nu voieste, totdeodata imagineaza si simte. Nu sunt eu insumi cel care ma indoiesc aproape de toate, care totusi intelege ceva, care afirm ca doar acest lucru este adevarat, tagaduiesc pe celelalte, doresc sa stiu mai multe, nu vreau sa fiu inselat, imaginez multe lucruri, chiar fara voie, observ de asemenea multe ca si cum mi-ar veni pe calea simturilor? Caci intrucat este cunoscut acum faptul ca insesi corpurile nu le percep in definitiv prin simturi ci doar prin faptul ca sunt intelese.
As dori sa mor. Sa revin pe pamant. Cu o alta viata, cu o noua opurtunitate. Sa o i-au de la inceput. Fara gandurile si experientele pe care le-am acumulat pana acum. Totul sa fie de la inceput.
Sa ma nasc intr-o alta familie, cu alti parinti, alte caractere, alte obiceiuri. Sa nu ma intelegeti gresit, imi iubesc familia de acum, dar curiozitatea de a incerca si a simti ceva nou este coplesitoare.
Cand ma voi naste, sa nu pot distinge ce este in jurul meu pentru cateva saptamani. Sa vad doar umbre si lucruri stralucitoare, sa nu pot distinge nimic, doar mirosul mamei si vocea ei.
Apoi cand incep sa vad mai bine lucrurile din jurul meu, sa stau, sa ma uit la ce ma inconjoara ca si cum nu am mai vazut asa ceva in viata mea, dulap, pat, televizor, sticlute, culorile: rosu, albastru, galben, verde si multe altele. Sa stiu sa fac doua lucruri: cand mi-e foame sa plang, cand mi-e pampers-ul plin cu pipi si caca sa plang iar, iar mama sa fie langa mine sisa ma priveasca, sa vada ce nu este in regula cu mine. Sa ma tina in brate, sa ii simt cum ii bate inima si cat de bucuroasa este pentru ca ma are; lumea din jurul meu sa ma admire, sa ma priveasca insistent de parca as fi un lingou cu aur pe care ei nu il pot avea, desi isi doresc. Sa aud cum imi vorbeste mama, si, sa rad cand ea rade, sa plang cand ea este trista, sa zbier cand aud o cearta.
Cu timpul, adica cand as avea aproape 8-9 luni sa pot merge in patru labe, sa ma plimb prin casa incontinuu pentru ca am prea multa energie si trebuie sa o consum; sa ma puna mami la somn la anumite ore, sa dorm si atunci cand ma trezesc, sa tip cat ma tin plamanii ca sa ma de-a jos din patut, sa ma plimb ca am amortit atatea ore stand intr-un loc. Deja cand am atins aceasta varsta micuta, pot arata cu degetul ceea ce vreau, ceea ce imi place, ceea ce imi displace, sa ma uit la desene animate, desi tot ce vad eusunt niste imagini pe care nu le pot intelege, ce sa mai zic daca desenele sunt si in alta limba. Cand esti mic ai mintea ca un “burete”, ceea ce vezi aia faci, si, ceea ceauzi aia spui. Acum cred ca pot spune “mami”, desi e prea devreme, dar eu vreausa spun “mami” pentru ca imi doresc, si sa o vad pe mama cum sebucura cand aude asa ceva. Si il cheama petati ca sa auda si el, si sa impartaseasca fericireaei cu sotul.
Incep, incet, imi dau drumul si parca pot merge in picioare. Parintii imicumpara o “lesa” pe care mi-o pun si ma scot afara. Matin ca sa nu cad, si incep merg si mai bine. Varsta la care am inceput sa merg in picioare este 1 anisor si 2 luni. Varsta la care am inceput sa fug decat sa merg a fost in jur de 1 anisor si 5 luni.
Am inceput sa vorbesc mai multe, nu foarte clar, dar mama ma intelege sistie ce vreau. Invat sa pronunt cuvinte noi pe zi ce trece si imi place la nebunie, dar ce-a mai grea provocare este sa spun: “rica nu stia sa zica, ru rutusca ramurica”. Am sa reusesc eu si aceasta perfermanta.
Stiu doar sa ma joc, sa ma plimb, sa mananc aproape singur, sa mananc orice si multe altele…
Acum imi iubesc viata, nu stiu ceea ce ma asteapta pe viitor, stiu doar ca acum ma simt bine asa cum sunt si asa vreau sa raman, fara griji, fara probleme, fara greutati.
Orice am spune, moartea reprezinta ceea ce a gasit natura mai bun ca sa multumeasca pe toata lumea. Cu fiecare dintre noi, totul dispare, totul ia pentru totdeauna sfarsit. Ce privilegiu, ce abuz! Fara nici cel mai mic efort din parte-ne, dispunem de univers, il antrenam in disparitia noastra. Hotarat lucru, e imoral sa mori ...
Passion, it lies in all of us, sleeping... waiting... and though unwanted... unbidden... it will stir... open its jaws and howl. It speaks to us... guides us... passion rules us all, and we obey. What other choice do we have? Passion is the source of our finest moments. The joy of love... the clarity of hatred... and the ecstasy of grief. It hurts sometimes more than we can bear. If we could live without passion maybe we'd know some kind of peace... but we would be hollow... Empty rooms shuttered and dank. Without passion we'd be truly dead.
Love
How it toys with us, makes utter fools of us. Flogs, whips and spanks us. Listen to the voices of the unloved as they surge and retreat in the night. Whispered in empty rooms and lonely beds, the hunger of love unattained, rushing through our fingers, unstoppable, fleeting, gone. And yet, when we touch this love it burns us with its bright flame, it punishes and consumes. And yet we must have it. It rules us. Uses. Abuses. Misuses. And yet, why do we always crawl back for more?
Ce cred copii despre iubire; ce inseamna pentru ei cuvantul "iubire". Acesti copii au varste cuprinse intre 4 si 8 ani. Mai jos sunt cateva pareri de-ale lor. Enjoy...
"Cand iubesti pe cineva, atunci genele tale se arcuiesc in sus, si din ochi incep sa-ti iasa stelute. " - Kare, 7 ani
"Atunci cand cineva te iubeste, el iti spune numele intr-un fel mai special. Stii ca numele tau este in siguranta in gura lui." - Billy, 4 ani
"Iubirea este atunci cand mama il vede pe tata cum este, adica transpirat si nespalat, si totusi ii zice ca e mai frumos decat Robert Redford." - Chris, 8 ani
"Iubirea este atunci cand o fata pune parfum pe ea, si un baiat pune apa de barbierit pe el, si pe urma merg si incep sa se miroase." - Karl, 5 ani
"Iubirea este atunci cand mergi sa mananci si ii dai toti cartofii tai prajiti, fara sa ii ceri in schimb sa-ti dea cartofii lui." - Chrissy, 6 ani
"Iubirea este o chestie care te face sa te razi atunci cand esti obosit." - Terri, 4 ani
"Iubirea este atunci cand mamica ii face cafea lui taticu, si gusta intai ea din cafea, ca sa vada daca a nimerit-o tocmai bine." - Danny, 7 ani
"Iubirea este atunci cand te saruti tot timpul. Pe urma, dupa ce ai obosit cu sarutatul, mai vrei inca sa fii impreuna, si atunci incepi sa stai de vorba. Asa face mama si cu tata, dar arata teribil cand incep sa se sarute!" - Emily, 8 ani
"Iubirea este ceva care se afla in camera atunci cand deschizi cadourile de Craciun, si la un moment dat te opresti din despachetat sa asculti cu atentie." - Bobby, 5 ani
"Daca vrei sa inveti cum sa iubesti cel mai bine, poti chiar sa incepi cu un prieten care nu-ti place deloc." - Nikka, 6 ani
"Iubirea este cand ii spui unui baiat ca-ti place camasa lui, si atunci el se imbraca cu ea in fiecare zi." - Noelle, 7 ani
"Iubirea este ca o femeie batrana care traieste cu un barbat batran, si care sunt inca prieteni, cu toate ca se cunosc deja chiar foarte bine." - Tommy, 6 ani
"Iubirea este atunci cand am avut concert de pian, si eram pe scena si mi-era frica. Cand m-am uitat in sala, toata lumea se uita la mine si nu zicea nimic, dar l-am vazut pe taticu zambind si facandu-mi cu mana. El era singurul care facea asa ceva, si atunci nu mi-a mai fost frica." - Cindy, 8 ani
"Mamica mea ma iubeste mai mult decat oricine. Pentru ca ea ma saruta intotdeauna seara la culcare." - Clare, 5 ani
"Iubirea este atunci cand mamica ii da lui taticu cea mai buna bucata din friptura de pui." - Elaine, 5 ani
"Iubirea este atunci cand catelusul vine si te linge pe fata chiar daca l-ai lasat singur toata ziua." - Mary Ann, 4 ani
"Stiu ca surioara mea mai mare ma iubeste, pentru ca imi da mereu hainele ei, si ea trebuie sa mearga sa-si cumpere altele!" - Lauren, 4 ani
"O las pe sora mea mai mare sa ma certe pentru ca a zis mamica ca ea ma cearta pentru ca ma iubeste. Si atunci o cert si eu pe cea m ai mica, care este in fasa, si este asa de draguta, ca nu poti sa n-o iubesti!" - Bethany, 4 ani
"Iubirea este atunci cand mama il vede pe tata stand pe toaleta, si nu-i zice ca e dezgustator." - Mark, 6 ani
"Cand bunica a avut artrita, nu putea sa se aplece ca sa-si vopseasca unghiile de la picioare, si atunci bunicul se apleca si i le vopsea el, chiar si cand a avut si el artrita la maini.Asa este iubirea." - Rebbeca, 8 ani
